La puisìa
di Gianni Feliciani
Me so’ “nsunnàte Gigge[1], ju majéste,
che me guardava fisse dent’a j’uecchie e
suredènne me decéva: “Ohi Gianne!
Che te si misse an cape, mó vo’ scrive
le puisìe cu la léngua nosta?
So’ scritte già tutt’j, ciabbàsta e avvanza.
Chest’arta ‘ccà è desfìcela, le sai!”
Ce desse: “Gi’, le sacce, j’ ce pruéve.
Nesciùne putarà cu te cumpiète; pe me
tu s’ju’ppiù prime d’j puète e tutte
quante j’ate vènne arète, cerchènne de
cupiàrte da luntàne! È ciérte che
nesciùne te raggiógne, perchè la penna
tia tè n’ata mana. Tu s’ju’ ppiù meje,
damme ca’ cunsìje!”
Isse me dèsse: “Allora ‘ncumenzàme,
vedéme se canósce chesta lengua.
Respùnneme, che so’ le melegnàme[2]?”
J’ già penzàve, è fàcele, le sacce!
Ma Gigge me desse: “Tiéta[3] da fa leste
Tènghe da fa, nen pozze piérde tiempe!
Dimme nu po’, le sai ch’è ju, buccióne[4]?”
St’ata dumanda fatta all’antrasatta[5],
me fece percupà denanze a jsse e
j respóse, accóme a na rapesta[6]:
“Chi è bucciate a scola… è nu buccióne!” “Ah si?
– me desse Gigge – Jamme… buéne!… e…
me sai dì che t’è ju cambracàne[7]?”
“Ju cambra… chè?” “So ditte ju ca… mbra… cane!!
“Nu cane… chiuse dent’a nu cambròne[8]!
Gigge teneva ormai le fantiòle[9]! Vuléa
sapé che t’era la streppégna[10], ju valle[11],
la trupéia[12], la murghedógna[13],
j’appiénnele[14], la zefra[15], ju zanzàre[16], ju
cuannatiéje[17], la péttela[18], ju stucce19.
Alle resposte mie, ne po’ ‘runzàte[19], isse
stev’a murì pe le resàte.
“Dimme, la casatèlla la canósce?
A me già me tremàvene le cosse[20].
Steve quase pe dì “Na bella casa”
Po’ s’è ‘nnestàta an cape ‘na rutèlla,
so ditte cu ‘na certa securànza:
“La casatèlla è na pizza docia,
cu la recotta e pola[21] de caffè, nu
cicce d’anesetta e pasta sfoja,
che ce magnàme tutte quanne è Pasqa”
“Brave – me desse Gigge – si prumòsse!
Ma stamme attiénte, te tiéta “recurdà che
nen abbasta canósce le parole. Pe’ fa j’
puète tiéta sentì ‘cca – e ze tuccàva ju
cuape cu ju core – caccòsa che spegne[22] e
vo’ scì fore, che sbèrza[23] po’, come nu
fiume an pièna e tiéta cuntrullà da mane a sera”.
“Dapó pe scrive la puisìa vera,
cerca sempe de dì cu do’ parole
chelle che j’ate dìcene cu dèce[24].
La puisìa è l’acqua de ju mare raccòta
tutta dent’a nu becchiére!
Chi legge po tèta sentì nu fuéche,
‘mmeschiàte de raggióna e senteménte che
scioje l’alma[25], doce, a puéche a puéche e j
fa piagne e ride pe’ de dénte.
Sta scritte sop’ju, libbre de l’abbìbbia[26]:
“Se buéne si’ a fa ‘nzieme ride e piagne,
tutte ‘na botta nasce nu surìse e ze
sbannèllene[27] le porte an Ciele!
Sule accussì tu vide ju Paradise!”
“J’ t’arengràzie, Gi’, comm’a nu frate!”
– dess’j ‘ccustènneme pe’ j abbracciàne –
A chiù mumente ‘mprò me so sbejàte:
teneve stritte ju cuscìne a’mpiètte!
Mójema désse: “Ma che vai facènne?
Che stai a smucenà[28] dent’a stu liétte?”
“Le vué sapé a chi me so ‘nsugnàte?”
“Scummétte cianduvìne? Ju majéste!
So quatte notte che ce vai pariènne!”
“Tu nen ce cride, steva ccà. Vucìne!
Prot’isse, mbè! M’è fatte ‘na lezzione de
ju Taracenése, cara mia!
Ohi quante bej cunsìje che m’è date!
Voj scrive pur’j na puisìa”.
[1] Gigi Nofi, il più grande poeta terracinese
[2] melanzane
[3] devi
[4] damigianetta
[5] all’improvviso
[6] rapa, persona sciocca
[7] camera a canne, controsoffitto
[8] grande stanza
[9] convulsioni dei bambini
[10] stirpe
[11] gallo
[12] sbornia
[13] melacotogna
[14] corone di pomodori
[15] donna aggressiva
[16] sensale, mediatore
[17] cannatello, recipiente di terracotta; vi si portava la riserva d’acqua in campagna
[18] pasta fatta in casa, di farina ed acqua 19corpo legnoso della pannocchia di mais
[19] raffazzonate
[20] gambe
[21] polvere
[22] spinge
[23] trabocca
[24] dieci
[25] anima
[26] La Bibbia
[27] spalancano
[28] rovistare